In cadrul primei editii de decernare a Premiilor pentru modernizarea administratiei publice, Institutia Prefectului Judetului Bihor a obtinut locul I in urma implementarii proiectului de Ghiseu Unic in vederea obtinerii tuturor avizelor necesare accesarii de finantari europene.
Potrivit informatiilor primite de la Cancelaria Prefectului, evenimentul din capitala a facut parte din sesiunea de inchidere a proiectului Mecanisme moderne pentru o administratie eficienta, vizand bunele practici in administratie. Proiectul derulat de institutia condusa de Gavrila Ghilea a fost selectat dintr-un numar de 26 de initiative din spatiul administratiei publice romanesti. Dintre acestea doar 10 au intrat in selectia finala, fiecare cu un scor de peste 70 de puncte. Ghiseul unic a obtinut 80,33 puncte, in cadrul sectiunii Management institutional, situandu-se pe locul I, pe tara, Un alt proiect initiat de Institutia Prefectului Bihor in valoare de aproape 500.000 lei, a primit unda verde si finantare din partea Autoritatii de Management din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, urmand sa fie implementat intr-o perioada de un an si jumatate.