Încă două zile şi Carnavalul florilor soseşte în Oradea. A V-a ediţie a manifestărilor intitulate "Fereastra deschisă spre Europa" se va desfăşura vineri în mai multe locuri din oraş. Seminarii, ateliere, expoziţii şi concerte, toate vor avea loc într-o singură zi. Desfăşurătorul va debuta cu o conferinţă, "Oradea şi Debrecen în Uniunea Europeană- strategii de dezvoltare", în cadrul căreia vor avea avea loc mai multe discuţii la care vor participa specialişti pe diferite domenii: perspective ale dezvoltarii locale- întâlnire programată puţin după ora 10, utilizarea potenţialului economic al sectorului privat în oraşul Debrecen, la 10:30, experienţe în domeniul furnizării energiei termice, la ora 11 şi 10 minute, şi tot la aceeaşi oră, în paralel este planificat seminarul cu tema "eficienţa în gospodărirea deşeurilor".Manifestările pentru publicul larg vor continua la ora 14 cu alaiul carelor alegorice care vor traversa oraşul de pe bulevardul Dacia până în Piaţa Independenţei, unde va rămâne până la ora 19. La 8 seara, în parcarea de pe malul Crişului va începe distracţia oferită de trupa "Danger", care va fi urmată la ora 21 de concertul membrilor formaţiei "Bere Gratis". Tot la ora 21, amatorii de teatru muzical pot participa la spectacolul pregătit de trupa maghiară "Mandala", care va performa în şantul Cetăţii Oradea.