Invatamant
CONTRACTELE ŞCOLILOR, LA VERIFICAT CONTRACTELE ŞCOLILOR, LA VERIFICAT |
|
|
| Tuesday, 01 September 2009 | |||||||
![]() Prefectul de Bihor a cerut verificarea investiţiilor făcute în mai multe şcoli din judeţ. După ce ieri a fost să vadă el însuşi starea unităţilor de învăţământ, ce a găsit în teren l-a determinat să comande urgent un control. Cea mai proastă situaţie a întâlnit-o la Ineu de Criş, unde cele 8 grupuri sanitare care urmau să fie ridicate până la începutul anului şcolar nu există nici acum. Dacă nimic nu se va întâmpla până în 15 septembrie, elevii vor trebui să folosească wc-urile din curtea şcolii, cu riscul de a se îmbolnăvi însă. O simplă privire către ele şi te apucă greaţa. Doar ideea de a intra te face să trăieşti un coşmar. Iar viitoarele puncte sanitare nu au cum să fie gata în două săptămâni decât printr-o minune. Asta în ciuda faptului că pentru lucrare au fost alocaţi 3 miliarde de lei vechi, dar executantul nu onorează contractul. Până acum a săpat doar fundaţia. Mai mult, împreună cu echipa de muncitori, constructorul şi-a luat tălpăşiţa şi este de negăsit de săptămâna trecută. FLORINA TOMA - director - Şcoala din Ineu de Criş - "Firma constructoare ne-a promis că până în 15 septembrie va da gata construcţia, dar în stadiul în care se află lucrările nu cred că asta se va întâmpla." GAVRILA GHILEA - prefect de Bihor - "Nu se poate să stăm ani de zile pentru o toaletă care trebuie executată la şcoală. Culmea, sunt şi bani pentru această investiţie, dar executantul, nu ştiu din ce motive, nu lucrează aşa cum ar trebui." Revenit în Oradea, prefectul a convocat conducerea Inspectoratului Şcolar şi pe şeful compartimentului de investiţii al instituţiei şi le-a cerut acestora să verifice contractele. Pe lângă Ineu de Criş, inspectorii vor controla şi alte investiţii care se derulează la unităţile de învăţământ din judeţ. Rezultatele vor fi prezentate prefectului într-o săptămână.
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |
|||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|
|
> |