ACTIVATEA ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI |
|
|
| Thursday, 04 June 2009 | |||||||
![]() Udemeristul Lakatoş Peter ocupă locul întâi în topul deputaţilor bihoreni cu cea mai bogată activitate în Camera Inferioară a Parlamentului în primele 4 luni de mandat. Reprezentantul minorităţii maghiare a avut 21 de luari de cuvânt în plen, 5 propuneri legislative iniţiate şi o întrebare adresată Guvernului. Lakatoş este urmat de liberala Lucia Varga. Aceasta are mai puţine prezenţe la microfonul camerei (10), dar mai multe propuneri de lege (7), întrebări şi interpelări (6). Poziţia a treia a clasamentului revine unei alte reprezentante a UDMR, Peto Csilla, care se poate lăuda cu un număr egal de luari de cuvânt, iniţiative legislative şi interpelări, 6. La mica distanţă se află democrat - liberalul Octavian Bot, locul 4, dar poziţia a doua în ceea ce priveşte trecerile pe la pupitrul Camerei Deputaţilor. (13) (mai are o propunere legislativă şi 3 întrebări sau interpelări). La polul opus - deputaţii cu cea mai slabă activitate parlamentară - se află Ştefan Seremi - PD-L şi Ioan Roman - PSD, care au luat cuvântul doar în momentul depunerii jurământului. Seremi mai figurează cu 3 propuneri de lege pe care şi-a trecut semnătura, în timp ce Roman se poate mândri cu 2 întrebări şi interpelări.
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |
|||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|
|
> |
|