BILANŢUL PRIMEI SESIUNI |
|
|
| Wednesday, 01 July 2009 | |||||||
Bilanţul activităţii primei sesiuni parlamentare arată că, spre deosebire de alte legislaturi, deputaţii de Bihor nu mai dorm în băncile Camerei în care i-au trimis alegătorii. Unii dintre aleşi au o activitate semnificativă, alţii - una satisfăcătoare. Totuşi, există şi demnitari pentru care primele 5 luni în Parlament au trecut fără ca în dreptul lor să se poată menţiona lucruri notabile. Cu 25 de prezenţe la microfonul Camerei Deputaţilor, 7 propuneri legislative şi o întrebare, Lakatos Peter (UDMR) conduce în clasamentul activităţii după prima sesiune parlamentară. Poziţia a doua este ocupată de reprezentanta PNL, Lucia Varga: mai puţine luări de cuvânt în plen (12), compensate, însă, cu 9 iniţiative legislative şi cu 8 întrebări şi interpelări. Pe ultima treaptă a podiumului se află un alt deputat UDMR, Peto Csilla: 8 prezenţe la pupitrul Camerei, 7 propuneri de lege şi 8 întrebări şi interpelări. O altă doamnă, social-democrata Sonia Drăghici, ocupă locul 4 în topul activităţii deputaţilor bihoreni (12, 4,2). La egalitate cu aceasta în ceea ce priveşte activitatea în cifre se situează Octavian Bot (PD-L), cu 13 luări de cuvânt, 2 propuneri de lege şi 3 întrebări. În urma lui Bot apare ultimul din cei 3 deputaţi UDMR, Derzsi Akoş: 6 prezenţe la microfonul Camerei şi 8 iniţiative legislative. Poziţia a şaptea îi revine liberalului Nicolae Jolta: puţine luări de cuvânt (3), ceva mai multe propuneri de lege (7) şi doar o interpelare. Al optulea deputat ca activitate parlamentară este reprezentantul minorităţii cehe şi slovace, Adrian Merka (5,1,4). Ioan Roman (PSD) are o prezenţa la pupitrul Camerei din care face parte, o iniţiativa legislativă şi 5 întrebări şi interpelări. Cel mai puţin activ deputat bihorean este democrat-liberalul Ştefan Seremi. Acesta a luat cuvântul în plen o singură dată şi şi-a pus semnătura pe 3 propuneri de lege.
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |
|||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|
|
> |
|