Numarul bihorenilor cu restante la banci tot creste de la inceputul anului. Luna aceasta sunt pe locul 6 in topul judetelor cu cele mai mari intarzieri la plata, devansati fiind doar de Bucuresti, Cluj, Timis, Brasov si Galati. In total bihorenii rau platnici au rate scadente ce depasesc echivalentul a 550 de milioane de lei. Statistica arata ca cine a luat credit in valuta plateste mai greu decat cei care s-au imprumutat in moneda nationala. Valoarea restantelor in lei reprezinta in Bihor putin peste o treime din suma totala. La nivelul intregii tari, soldul restantelor depaseste 20 de miliarde de lei.