Spania si Suedia au oferit un regal baschetbalistic in cel mai tare meci al grupei E. Ibericele, primele favorite la titlul european, au intalnit, in sfarsit, un adversar pe masura. Andrea Vilaro si colegele sale au inceput tare meciul si au condus dupa primele 10 minute cu 15 la 7. Suedezele s-au trezit, insa, in sfertul al doilea si au inceput sa recupereze.Daca la pauza tabela arata, inca, 7 puncte avans pentru echipa lui Miguel Martinez Mendez, dupa sfertul trei diferenta era de numai 5: 43 la 38.Nordicele au ajuns chiar la numai 3 puncte in spate, 50 la 47, dar Spania a fost mai proaspata pe final si a terminat meciul en fanfare: 58 la 47.