CENTURA NEAGRĂ |
|
|
| Monday, 24 August 2009 | |||||||
Karateka români au spus adio staţiunii Stâna de Vale. Nu înainte însă de a încheia stagiul de pregătire şi de a pleca acasă cu centuri negre. Doar cei mai buni dintre ei. Timp de 3 zile, cei 150 membri ai lotului naţional de kyokushin s-au antrenat intens în staţiunea montană. După stagiul de pregătire, 12 dintre ei au luat parte la concursul pentru centuri. Anca Wallmen - Preşedinte Federaţia Română de Karate Kyokushin - "Aici, la Stâna de Vale, a avut loc stagiul naţional al Federaţiei Române de Karate Kyokushin care s-a finalizat, după obicei, cu un examen de grad. Cel mai greu şi cel mai valoros este cel pentru centura neagră, care se întâmplă o singură dată pe an cu această ocazie. Ne bucuram şi ne lăudam cu faptul că avem un nou sensei, adica un deţinător al centurii negre 3 Dan în persoana antrenorului de la C.S. Vitalis Bolduţ Cristian. De asemenea, au promovat la centura neagră 2 Dan 3 alţi membri ai Federaţiei noastre, iar la centura neagră 1 dan avem 6 deţinători ai centurii negre." Cristian Bolduţ - deţinător centura neagră 3 Dan - "Toate meciurile au fost foarte grele ţinând cont că a fost examenul pentru 3 dan. Cei familiarizaţi cu kyokushinul... ştii că se fac în examen 50 de meciuri în sistem full contact, meciurile au fost foarte grele. A fost cel mai greu examen din viaţa mea, m-am antrenat foarte mult pentru asta şi ceea ce mă bucur este că fiecare partener de luptă a dat foarte tare în mine. Asta nu face decât să te facă mai bun, să te ajute să promovezi, le mulţumesc pentru asta." Raluca Manucu - deţinător centura neagră 2 Dan - "Cum a fost lupta? Grea, asta mi-am şi dorit să fie greu. Dacă nu-i greu, nu simţi că ai muncit, nu simţi că te-ai antrenat. A fost foarte bine, deşi am primit câteva lovituri în coloană, dar a fost OK."
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |
|||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|
|
> |
|