RĂSPLATĂ PENTRU PERFORMANŢĂ |
|
|
| Wednesday, 17 June 2009 | |||||||
![]() “Cine face performanţă, va fi plătit aşa cum trebuie; cine nu, va avea de suferit din punct de vedere financiar!” Aceasta este avertizarea pe care o face noul preşedinte al Clubului Sportiv Municipal, Florin Birta. Prezent la “Analiza din redacţie”, acesta a declarat că sportivii de valoare vor beneficia de o atenţie specială din partea conducerii, în timp ce secţiile neperformante vor avea parte de un cu totul alt tip de tratament. FLORIN BIRTA - preşedinte CSM Oradea – “Retribuirea sportivilor orădeni se va face în funcţie de performanţă. Dacă vom face performanţă, vom fi plătiţi; dacă nu, vom deplasa banii înspre acele secţii care, într-adevar, fac performanţă. Totodată, prin acest lucru, încerc să promovăm sportul orădean ca ambasador al oraşului atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.”
Înainte de a fi numit preşedinte la CSM Oradea, Florin Birta a fost purtător de cuvânt al Prefecturii Bihor. În vara anului trecut a devenit consilier judeţean, iar în prezent mai ocupă funcţia de consilier al primarului Ilie Bolojan, dar şi pe cea de membru AGA la clubul FC Bihor din partea Consiliului Judeţean.
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |
|||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|
|
> |
|